Training SEO Copywriting – propulsează singur site-ul tău în topul rezultatelor!

În prezent, există miliarde de site-uri ce luptă zi de zi ca să ajungă să propună potențialilor clienți servicii și produse. Tot mai des, ca să îndeplinească această sarcină complicată, oamenii apelează la posibilitățile oferite de către Google.

Anume optimizarea SEO este cea care realizează pentru tine legătura dintre acest limbaj puțin cunoscut al lui Google și necesitățile clienților tăi. Un site care are șanse și potențial mare de a fi apreciat de către Google este unul pentru care știi cum să faci o promovare online după metode noi, ingenioase, eficiente și în conformitate cu regulile SEO. Acesta este un website cu un conținut corect, bogat, în care cuvintele-cheie pentru SEO alese de către copywriter aduc următoarele beneficii: trafic calitativ, încrederea utilizatorilor și fidelitatea motoarelor de căutare.

În ce constă cursul de SEO Copywriting și de unde a apărut  necesitatea de a ține cursuri în acest domeniu?

Acum ai șansa să devii un expert în promovare SEO și anume – SEO copywriting. Cursul de SEO Copwriting este o noutate absolută pe piața de servicii a Republicii Moldova și îți oferă know-how-ul din domeniul optimizării pentru Google. Acesta este terenul celor care iubesc să experimenteze cu instrumentele oferite, al celor care știu că experiența bate teoria, întrucât cea mai mare parte din curs va fi alcătuită din exerciții practice. Iar dacă ești deja antreprenor și ai un website propriu, îți îmbunătățești conținutul de pe site în mod direct, în timpul orelor de practică.

Cu siguranță, atunci când ai încercat să creezi conținut pentru un blog, site sau oricare alt instrument din domeniul digital, ți-ai pus întrebarea: „Cum arată un text bun? Unul care este citit de către utilizatori în mod repetat…” Şi poate că ai ajuns să te întrebi ce este SEO Copywriting-ul.

SEO Copywriting-ul reușește să îmbine armonios două mari domenii: Copywriting și SEO, pentru ca, în rezultat, să creeze un conținut care atrage clienții, informându-i calitativ și, în același timp, izbutind să atragă și să informeze motoarele de căutare.

Cuvintele-cheie sunt instrumentul care te ajută să traduci dorința clienților tăi în limbajul motoarelor de căutare. Dar nu toate cuvintele-cheie sunt potrivite, este necesar ca acestea să fie selectate meticulos și adăugate cu mare grijă în text. Pentru ca să ai un text ce merită să fie clasat în topul Google, trebuie ca aceste cuvinte cheie să se regăsească în prima parte a textului, mai exact în: titlu, introducere, primele alineate.

Pe lângă faptul că aranjezi potrivit cerințelor cuvintele-cheie în text, trebuie să cunoști și alte aspecte importante pentru scrierea textelor pentru SEO.

Una din cele mai controversate probleme în marketing-ul digital, și mai ales în Content Marketing, este cum să nu întreci acea limită firavă dintre un text care vrea să vândă (foarte comercial) și un text ce chiar vinde, fiind scris corect și profesionist. Important! Primul dintre texte nu va avea succes nu doar pentru că utilizatorul va înțelege din start că acesta este un text comercial… deci nu foarte captivant, dar și pentru că poți fi penalizat de către Google. Şi din moment ce pedepsele din partea Google nu sunt ușor de depășit și acoperă mai multe greșeli făcute de un site, trebuie să știi cum să scrii, cum să măsori această limită și cum să o aplici conținutului. O analiză SEO făcută în detalii te ajută să cunoști aceste aspecte și, mai ales, te ajută să le aplici.

Ce vei învăța?

Ne concentrăm pe câteva întrebări esențiale, care te vor ajuta să devii un profesionist chiar printre cei avansați în domeniu.

  • Ce este SEO copywriting-ul? Prin ce este diferit de copywriting-ul simplu? Baze despre SEO Copywriting.
  • Ce înseamnă SEO? De ce este important pentru un copywriter bun să apeleze la tehnici de optimizare a textelor?
  • Cum navighează oamenii? Ce rol au cuvintele-cheie în optimizare?
  • Analiza cuvintelor-cheie: despre conversie și experiența utilizatorului.
  • Folosirea cuvintelor-cheie în texte: corect și cu avantaje SEO.
  • Cum împaci textele care vând cu textele pentru SEO?
  • Structurarea corectă a unui text pentru SEO. Folosirea artificiilor SEO.
  • Instrumente online gratuite pentru SEO Copywriteri.
  • Cum să scrii un text pentru a fi demn de top 5 în Google.
  • Unde se folosesc cuvinte-cheie pentru a ajuta textul să ajungă în top Google?
  • Analiza textelor scrise de către participanți. Identificarea metodelor de îmbunătățire.
  • Sugestii de literatură din domeniu.

Cum va fi organizat cursul?

Cursul constă din lecții teoretice și multă, multă practică – ne dăm întâlnire în 3 zile a câte 3 ore pe zi. Aplicăm cele mai bune teorii de învățare, care demonstrează că 20% de efort aduc 80% de eficiență și rezultat, adoptând-le în propria noastră formulă.

Îți provocăm creativitatea și dorința de a ajunge la un rezultat real în termene uimitoare.

Ne vedem din 12 noiembrie, o dată la 2 zile.

SEO se învață dozat, dar nu uita să-ți iei doza de SEO o dată la 2 zile – face bine sănătății site-ului tău, creativității și „buzunarului”.

Deci – 12, 14 și 16 noiembrie sunt zile în care puteți să creați, să învățați și să depășiți limitele personale.

Cât costă?

Pentru că încurajăm inițiativa și dorința de a învăța, îți propunem să profiți de ofertele noastre.

Înscrie-te printre primii și primești un cost redus al cursului:

  • 129 de euro până pe 5 noiembrie,
  • 159 de euro până pe 12 noiembrie.

Premii, certificate, zâmbete

Da, da, exact, nu primești doar cunoștințe și instrumente nenumărate ca să poți scrie un conținut bun, îți remunerăm și certificăm abilitățile dobândite. Înmânarea diplomelor de absolvire a Cursului de SEO Copywriting din Moldova este partea obligatorie și frumoasă a cursului. Nu doar tu, dar și colegii, șeful vor ști că de la absolvire încolo ești un creator de conținut atractiv și valoros.

Înregistrează-te aici: https://www.facebook.com/events/!

Facebook Comments

Mai multe vânzări cu Marketing Kit-ul și Oferta Comercială sau Despre 2 instrumente indispensabile în business

Marketing kit-ul și oferta comercială – acestea sunt 2 instrumente cheie în marketing și vânzări. Când nu știi diferențele dintre ele, le poți confunda ușor. Este ca și în cazul medicamentelor: există antibiotice și medicamente antivirale ─ ambele tratează, dar fiecare se aplică în cazuri diferite.

În acest articol, voi explica și delimita ambele concepte, astfel încât, la final de lectură, să înțelegi diferența și să știi când să utilizezi marketing kitul și oferta comercială.

Continuă lectura “Mai multe vânzări cu Marketing Kit-ul și Oferta Comercială sau Despre 2 instrumente indispensabile în business”

Facebook Comments

„Nu am timp” și alte 10 scuze pentru a nu scrie

  1. Ai o companie de condus, un produs de vândut, o echipă de motivat și înțelegi că blogul / email marketing-ul / guest posts sunt un „must have” în toată această ecuație. Doar că lași asta pentru „mai târziu”…

  2. Ești blogger. Trăiești din și pentru asta. Doar că mai ai încă vreo x-sprezece obligații pe lângă blogging. Și, evident, oarecum lași pasiunea de a scrie pe planul 3.

  3. Ești expert într-un domeniu. Dar asta o știi doar tu și vreo câțiva prieteni. Lumea trebuie să afle despre tine, iar pentru a afla – e nevoie să scrii despre ce știi și cum asta va ajuta publicul. Dar…

La aceste 3 exemple din viață aș putea adăuga încă vreo 5, cel puțin. E normalitate. „Totul din viață.” 🙂  Am trecut și eu prin asta și eram un fel de ciubotar fără ciubote – scriam pentru clienții CreativeAd, dar lăsam blogul nostru pentru altă dată. Găseam scuze să o fac. Scuze tare justificate și care îmi dădeau pe moment senzația falsă că nu greșesc.

Continuă lectura “„Nu am timp” și alte 10 scuze pentru a nu scrie”

Facebook Comments

Content marketing sau marketing strategic de conținut – ce este și de ce TOȚI au nevoie de el?

Cum a ajuns Michelin un brand atât de cunoscut și ce rol a jucat content marketing-ul în asta?

În 1900, frații Michelin au lansat primul ghid Michelin Roșu, care a fost printat în 35.000 de exemplare. Ghidul a fost distribuit gratuit pe perioada târgului mondial de la Paris și era dedicat tuturor șoferilor de atunci. În ghid erau incluse informații foarte utile despre toate stațiile de vulcanizare, service-uri auto, stații PECO, mecanici auto, hoteluri, restaurante, etc.

Ghidul a devenit atât de popular, în special în ceea ce ținea de restaurante, încât în 1926 Michelin a lansat faimoasele „Stele Michelin”, care erau acordate restaurantelor, după o inspecție a acestora.

content marketing

Mai târziu, Michelin a publicat Ghidul Verde, unde se vorbea despre destinații turistice, și site-ul www.viamichelin.com, care este și azi foarte popular.

De ce a făcut Michelin asta?

Pentru că în 1900 aveau doar 3.000 de mașini vândute, iar scopul era să crească acest număr considerabil. Toată această strategie a implicat foarte mult content marketing, iar rezultatul îl cunoaștem cu toții: Michelin este un lider mondial în industria sa și un brand recunoscut de toți.

Michelin – exemplu de brand care a demonstrat eficiența content marketing-ului

Deși mulți poate că aud de content marketing și cât este el de fain pentru prima dată, această noțiune nu este deloc nouă. Michelin a intrat în istoria marketingului ca un brand promovat super-inteligent și a făcut asta anume cu ajutorul content marketing-ului.

Cumpărătorul contemporan nu mai acceptă să i se vândă direct. El/ea vrea să fie convins să cumpere.

Marketing este o noțiune pe care o auzim destul de des, dar content marketing-ul este un concept mai rar folosit. Iar asta este trist. De ce? Pentru că marketing fără o strategie de conținut nu este eficient, iar o strategie de conținut bine pusă la punct poate face dintr-un brand un adevărat prieten al consumatorului. Un prieten de la care cumperi și pe care îl recomanzi tuturor. 🙂

Continuă lectura “Content marketing sau marketing strategic de conținut – ce este și de ce TOȚI au nevoie de el?”

Facebook Comments

3 secrete din copywriting pentru a scrie un blog mai interesant chiar de mâine

Bloggingul – din ce în ce mai popular printre utilizatorii internetului și din ce în ce mai dificil, ca activitate pentru bloggeri.

De ce dificil? Pentru că printre sutele de mii de bloguri existente, blogul tău trebuie să sclipească și să atragă câți mai mulți cititori. Dar cum faci asta, când, uneori, să scrii este atât de complicat?

Nu contează câte ciorne ai scris, nu contează câte nopți ai dormit cu textul în gând – ceea ce apare pe ecran nu reflectă nici pe departe ce ai vrut să spui.

Continuă lectura “3 secrete din copywriting pentru a scrie un blog mai interesant chiar de mâine”

Facebook Comments

Cum măsori eficiența copywriting-ului?

Poți măsura dragostea? Dar copywriting-ul? ♥

Totul poate și trebuie să fie măsurat. Inclusiv eficiența textelor. Copywriting-ul, însă, este un concept greu de încadrat în anumite unități de măsură.

Este ceva asemănător atracției, emoțiilor, dragostei, la urma urmei. 🙂 Cât de mult ești atras de cineva? Cât de bine funcționează un text? Înțelegi ideea, da?

Continuă lectura “Cum măsori eficiența copywriting-ului?”

Facebook Comments

Apa în copywriting – cum să nu suprahidratezi textele tale

Viața fără apă este imposibilă. Fără apă nu poți bea cafeaua de dimineață, nu poți înota în mare și nu poți face o baie relaxantă, printre multe alte acțiuni. Chiar și corpurile noastre conțin 80% apă. Pe scurt – apa este cea mai utilă substanță de pe pământ. Dar nu și atunci când vorbim de copywriting…

Majoritatea dintre noi am auzit din școală să scriem compunerile, comentariile literare sau să povestim tema pentru acasă strict la temă, fără „apușoară”. Asta însemna un răspuns sau o relatare a ideilor principale laconic, fără abateri de la temă și fără menționarea detaliilor neimportante.

Continuă lectura “Apa în copywriting – cum să nu suprahidratezi textele tale”

Facebook Comments

Descrierea produselor în magazinele online – scriem cum o fac toți?

Descrierea produselor dintr-un magazin online este o sarcină de care se ocupa, de regulă, programistul care era responsabil de crearea site-ului. Până la urmă, nu e nimic complicat acolo. Televizorul îl descrii ca… televizor și pâinea… e pâine. Sau nu?

Răspunsul la această întrebare, aparent retorică, este Nu. Decât dacă vrei să faci  parte dintr-o masă uniformă de magazine online, care nu se deosebesc prin nimic unul de altul și care oferă descrieri seci, fără emoții și își bazează vânzările doar pe reduceri.

Continuă lectura “Descrierea produselor în magazinele online – scriem cum o fac toți?”

Facebook Comments

Textele lungi – to be or not to be?

Deseori, o să dați peste broșuri, flyere, site-uri, postări pe rețelele sociale cu texte fie prea lungi, fie amuzant de scurte. În timp ce unii copywriteri susțin că textele lungi sunt foarte bune, alții vor milita aprig în favoarea textelor scurt.

Deci, care e adevărul?

Continuă lectura “Textele lungi – to be or not to be?”

Facebook Comments

Business blogul – ce este și de ce orice afacere are nevoie de el

Dacă afacerea ta încă nu are un blog, înseamnă că afacerea ta pierde o șansă de a atrage clienți noi. Bloggingul a fost perceput de toți utilizatorii internetului drept un canal reușit de comunicare. Comunitatea oamenilor de afaceri, însă, nu au învățat încă să profite pe deplin de posibilitățile pe care le oferă online-ul, iar business blogul este una dintre cele mai ignorate și, în același timp, eficiente metode de promovare.

Continuă lectura “Business blogul – ce este și de ce orice afacere are nevoie de el”

Facebook Comments