Cum aspectul și conținutul profilului tău de Instagram îți influențează vânzările

instagram

Dacă vrei ca oamenii să intre pe profilul tău de Instagram, să rămână și să și cumpere, nu este destul doar să ai fotografiile produselor puse la punct. Potențialul client, de la prima vedere, ar trebui să aibă răspuns măcar la întrebările de bază legate de produse, afacere și locație.

În articolul de mai jos am selectat câteva sfaturi care te vor ajuta să ai un profil de Instagram care vinde, este „atrăgător”, dar și informativ și care vor face fiecare vizitator să cumpere și să revină cu drag, de fiecare dată.

Cum se creează corect un profil de Instagram

Ca și vitrina unui magazin de haine, care conține o selecție bine gândită și potrivită de piese vestimentare, așa ar trebui să fie și profilul de Instagram. Mai jos vei găsi 5 momente importante legate de aspect, la care să tragi atenția, atunci când creezi un profil sau pe care să le modifici sau să le adaugi la cel existent.

  1. Completează toate informațiile despre afacere: ce oferi, unde te afli, cum livrezi, programul de lucru;
  2. Adăugă în descriere OCU (ofertă comercială unică, cu ce ești mai bun decât concurenții, oferă ceva greu de refuzat de către  clienți) și beneficiile: o reducere pentru abonați, istorii interesante, lifehacks;
  3. Adaugă un apel la acțiune, dacă este posibil și link-uri. Instagram îți permite să adaugi doar 1 link, dar poți utiliza soft-uri adăugătoare care vor face navigarea convenabilă. De exemplu: TAPLINK, linktree, etc. Poți redirecționa persoanele la diferiți boți de mesaje, site-uri, buletinul informativ, etc;

4. Pune un avatar vizibil, original – cel mai adesea acesta poate fi logo-ul companiei. Important este să fie recunoscut și ușor de citit, având în vedere dimensiunea redusă;

5. Utilizează Stories Highlights pentru a crea navigație: cele mai recente colecții, informații despre companie, recenzii, livrare, cum se achită, clienții cu produsele tale, etc.

Ce să faci cu conținutul?

Există într-adevăr o mulțime de informații și nuanțe la acest subiect, deci vom încerca să ne limităm la cele mai importante și eficiente sfaturi.

  • Numai fotografii și videoclipuri de înaltă calitate. În mod ideal – cu tine sau clienții, fără stocuri de fotografii;
  • Diferite compoziții de fotografii ale produselor. „Fotografiile reale ale produselor”, recenziile clienților, mesaje informative și povestiri;
  • Nu descrie, dar povestește. Storytelling-ul este un instrument puternic, care implică și intrigă, exact ceea ce îi place audienței de pe Instagram. Pentru a crește vânzările, ar trebui să arăți mai întâi istoria și importanța produsului / serviciului în viața clientului, astfel încât și alții să-și dorească acest efect;

  • Evidențiază 4-6 teme principale care vor alterna. Pentru un magazin online poți utiliza: produse, recenzii / istorii, sfaturi (cum să utilizeze produsul), clienți (fotografiile clienților cu produsele), divertisment. Pentru servicii, situația este identică, iar în locul produselor, arată rezultatul muncii / serviciului;
  • Fii deschis/ă pentru a câștiga încredere. Încearcă să fii cât mai natural/ă în comunicare și arată oamenii reali care se află în spatele brandului: directorul, angajații, procesul de lucru, cum sunt trimise pachetele, cum sunt create noile colecții, etc;
  • Utilizează diferite formate de conținut: fotografii, colecții, stories, videoclipuri, voturi, emisiuni live. Experimentează cu toate acestea, până o să găsești exact ceea ce îi place cel mai mult audienței tale;
  • Implică utilizatorii. Organizează concursuri, solicită feedback prin vot sau prin alegere cum ar fi „Care vă place mai tare: 1, 2 sau 3”. Creează apeluri la acțiune direct în postare, astfel încât oamenii să nu se uite doar, ci să scrie, să aibă un interes, să comunice între ei;
  • Utilizează hashtag-urile cu înțelepciune. Da, ele funcționează, dar nu atunci când sunt peste 100.500 și care au o legătură foarte slabă cu compania și produsele tale. Acest lucru nu va ajuta nici la creșterea vânzărilor și nici la atragerea mai multor segmente de public țintă. Dar 5-15 hashtag-uri tematice vor ajuta la atragerea persoanelor din secțiunea „Interesant”.
  • Implementează hashtag-uri personalizate. Creează hashtag-uri unice care includ numele brand-ului sau denumiri originale pentru categorii, astfel încât utilizatorii să poată găsi cu ușurință toate posturile de pe un subiect de interes pentru ei: doar cu un click să vadă recenziile, opțiunile de utilizarea a unui produs nou, poveștile altor clienți.

Indiferent ce tip de produse ai, creează profilul tău astfel, încât vizitatorul să se simtă într-o poveste, în care el este în rolul principal. În care să vadă și să citească exact ceea ce îi place și îl doare. Locul în care toate problemele sale se rezolvă și el este fericit, sănătos, frumos și sigur pe sine.

Dacă vrei să înveți despre Storytelling și să scrii și tu despre produsele tale în formă de poveste, te așteptăm la Școala de Copywriting. Aici vei intra în „Țara Cuvintelor”, iar Adriana Arnaut, Zâna cea Bună te va învăța, cum să te împrietenești cu ele și cum să le faci să lucreze pentru tine.

Facebook Comments
Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *